
Ce este designul interior?
Designul de interior este felul creativ prin care se compartimenteazat, decoreaza si se doteaza un spatiu din interiorul casei, firmei sau a cladirilor cu diverse destinati. Designerii de interior folosesc, bazadu-se pe talentul lor, cultivat in ani de studiu si experienta, diversele materiale, texturi si culori care, in functie de regulile si principiile de design, creaza spatii care, in aceeasi masura, sunt confortabile si placute, imbunatatind conditiile de viata prin construirea unui ambient multumitor din punct de vedere estetic, dar care aduce o crestere a functionalitatii si calitatii spatiilor interioare.
Principii si elemente din designul de interior
Cele 5 principii de baza in designul de interior sunt: echilibru, punct focal /accent, ritm, scara si proportia, armonie si unitate.
Designerul de interior se bazează 7 elemente cheie în jurul cărora construiește principii și idei si anume: spatiul, liniile, formele, lumina, culorile, textura si modelele (tiparele).
Conceptul de amenajare – conditionari
Dupa evaluarea spatiului si definirea nevoilor se decide un plan de amenajare trebuie sa se tina cont de urmatoarele: impartirea spatiului in zone functionale, tipul de mobilier ales, locul in care se amplaseaza mobilierul, tipul de iluminat si tipurile de finisaje din amenajare.
Mobilierul – element esential in designul de interior
Mobilierul nu are doar un rol estetic in amenajare. In prima faza se analizeaza nevoile prezente si viitoare, se clarifica functionalitatea lui pe termen scurt si/sau lung si un buget, iar abia dupa aceea se decide ce stil de mobilier se potriveste cu nevoile reale ale locatarilor.
Componenta estetica a acestuia este foarte importanta. De aceea materialul din care sunt construite fronturile de mobila, texturile si nuantele acestora, accesoriile si feroneria de mobilier (butoni, manere, balamale sau sisteme de extragere sertar) constituie ansamblul de elemente care definesc mobila casei, iar MOBILA defineste STILUL.
Alegerea acestora este o adevarata provocare pentru proprietar. Usurarea procesului de selectie a elementelor din amenajare se realizeaza prin consultarea sau angajarea unor specialisti in design de interior.
Scurta istorie a stilurilor de mobila dezvoltate de-a lungul vremurilor
De-a lungul timpului omenirea a inteles frumosul in toate domeniile si folosit creativitatea in realizarea unor produse atat estetice cat si functionale, iar mobila a aparut ca rezultat al necesitatii, in primul rand practice si apoi al nevoii de estetic. Realizarea mobilierului s-a facut la inceput cu unelte rudimentare de productie si a avut o structura simpla la care, in timp, s-au aplicat ornamente pentru a multumi si nevoia de estetic a populatiei.
Pe masura ce au evoluat uneltele de prelucrare au evoluat si tehnicile de realizare de mobilia casnica sau mobilier institutional. Desigur toate acestea au fost in stransa legatura cu evolutia nevoilor omenirii.
In istoria stilurilor de mobilier se definesc trei mari perioade si anume: ANTICHITATEA, perioada EVULUI MEDIU si EPOCA MODERNA.
In perioada ANTICA se remarca cateva stiluri mari, stiluri de mobilier ce au fost dezvoltate de popoarele din vechile timpuri. Acestea exprima cultura populara din antichitate. Enumeram stilul EGIPTEAN, stilul CALDEO-SIRIAN, stilul INDIAN, stilul ANTIC – ROMAN, stilul ANTIC-GREC, stilul CHINEZ si stilul JAPONEZ.
In perioada EVULUI MEDIU amintim de stilul BIZANTIN, stilul ISLAMIC, stilul ROMANIC si stilul GOTIC.
Din secolul al XV-lea pana in prima perioada a secolului XIX EPOCA MODERNA aduce o explozie de stiluri de mobilier. RENASTEREA, stilul BAROC, stilul ROCOCO, CLASICISMUL, stilul EMPIRE si stilul BIEDERMEIER. Apoi incepe o perioada a reactiilor contra stilurilor calsice concretizata in stilurile imitative: ISTORISMUL, ECLECTICA, NEOSTILURILE.
In imaginile de mai jos gasiti o clasificare a stilurilor in functie de perioade si/sau de denumiri din diferite tari. Italia, Anglia, Franta, Germania sau America au contribuit masiv la dezvoltarea mobilierului, culturile acestor popoare contribuind intens la personalizarea cultural- estetica si functionala a mobilierului.


















